noaptea și-a încolăcit
brațele calde și moi
de gâtul amurgului
dându-i sărutarea din urmă

licoarea toarnă vinul singurătății
în două pahare
cu precizie de ospătar
șervetul
ca pe-o scrisoare pierdută
lăsat pe spătar ce-dacă-n-ai-venit


pe celălalt scaun
ca-n temniță
șade absența
încercănată respirație prin neant

luna își înmoaie buzele în rubin
pe piciorul înalt mâna de opal prelinsă-i cu jind
în celălalt pahar își odihnește fața de turtă galbenă
pască din potir pe limba păcătosului
la sfârșit de liturghie


trupul și sângele
gust dulce-amărui ca binecuvântarea
plânsului
care își dă ultima suflare
în brațele unui răsărit
deznodat de scrisoarea
tocmai găsită
a mia oară