Cuvinte adecvate sunt totuși prea puține
Să pot să îți vorbesc despre ce mă apasă
Să poți să înțelegi că în adânc, în mine
Vei fi mereu aceeași, dorită și frumoasă.

De-aceea doar îngaim, în fraze fără sens
Privindu-te adânc, cu tulburare mută
Atras fără scăpare de aerul mai dens
Ce îl respiri în jur spre cel ce te ascultă.

Aș vrea ca eu și tine un pic de sens și timp
Să împărțim muțește, fără să ne vorbim
Să fiu o reflectare a dragului tău chip
Să fim în dulce somn, fără să ne trezim.

Însă cuvintele se scurg și se termină
Lăsând în urma lor tăcere infinită
Si buze nemișcate ce-ncearcă și suspină
Un prea tăcut adio, plecata mea iubită...