răsăritul fumegă-ndelung
dâra păsărilor albe arse-n zbor
când voi termina aceste versuri
limpede va fi încercănarea

cum ai desena cadranul gol
așteptând încremenirea să se-ntâmple
alungând cu lovituri moi de picior
câinii ce își gudură înstrăinarea

răstimp auzi doar apa cum își linge
de maluri rănile murdare vechi
poate nu e nimic îmi spun mi s-a părut
că noaptea-și stinge deodată ochii

nimic nu-i tulbure
când ești înconjurat
de trestii

când anii tăi se vor sfârși
aici
vor construi o mănăstire sau o cramă
ce-ai fost vor asana cărând și basculând
spărtura altor case demolate

de tine vor mai pomeni aceia
zărindu-ți tulburarea de fantomă
cum linge vinul din căldări
în ceața zorilor antipoetici