Motto: Ideile sunt fosile ale unor sentimente ce ar fi putut fi vii.

Enunturi I - Un ochi mai abstract decât punctul - O limbă mai abstractă decât o dreaptă

Ideile nu pot fi văzute ci doar citite.
Sentimentele nu pot fi văzute, pot fi doar scrise și apoi recitite.
Sentimentele se exprimă prin idei ce pot fi doar rescrise recitind semnele.
La sentimente se ajunge prin idei, prin ritm.
Ritmul leagă ideea de sentiment.
Între idee și sentiment se află ritmul.
Ideea și ritmul au în comun semnul.
Semnul are în comun cu sentimentul, sensul.
Sentimentul se leagă de ritm prin sens,
Care dă un semn, care dă idee, care pulsează pe ritm,
Care doar în sentiment fondul e liniștea, după cum urmează:

Din ritm ideea are semnul, geometria.

Din ritm sentimentul are pulsația, viața.

Un ritm se naște și moare, se ridică și coboară.

Ideea se află la capete, sentimentul e între.

Sentimentul are caracter progresiv
Deoarece se naște, se consumă și moare câte un pic.

Enunțări II - Un ochi mai cald decât punctul însăși - O limbă mai vorbitoare decât o dreaptă

Ideile, pentru o înțelegere mai bună:

Casă mi-e cerul pus pe trei plopi mari,
Sprijiniți pe trei brazi conici și tămâitori.
Furnicile-mi sunt gânduri,
Ce-mi sunt prieteni când dau de dulce
Și-l cară pe cărări cu două sensuri
Spre inima mușuroiului.
Dar când dau de o râmă cărnoasă,
Atunci se reorganizează anorganic
Și devin ucigașe și brauniene.
Licuricii îmi țin loc de oglinda cerului,
Pietrele pâini fierbinți aburinde,
Apele de vene și peștii de zvâcniri.
Ah, de-aș prinde unul și să-l înnod de mine,
În valurile lui m-aș sparge,
Ca apa să mă recompună
Trecut prin branhiile unui pește cu mult mai mare.
Am prins unul dar i-am sfâșiat cu dinții gâtul
Și i-am mâncat capul cu-n creier amar,
Amar și prea puțin.
Scoici, scoici, ele zvonesc și ele dar,
De când stau pe după pești și valuri,
Mi s-au terminat dinții rotitori și unghii nu mai am,
Iar carnea-mi scrie cântece pe cochilii sidefate.
Le-aș cânta, dar gura nu le înghite
Și apoi mi se deschid cum au mai facut-o în burtă unde,
Hrăpărețe îmi trasează noi mațe cuvântătoare.
Așa că le scuip de prea multă vorbărie,
Mi-a rămas doar așteptarea,
Care are și ea pulsația ei, ce credeți?
Da, pulsează fără să miște, doar curbează.
Așteptarea nu face cute ci doar valuri,
De aceea socot că algele și ierburile mării
Vorbesc cel mai bine despre așteptare.
Căci algele așteaptă unduitor ca scoicile să pulseze
Și peștii să danseze,

Ca mai apoi,

O sepie șerpuitoare în șapte direcții înnodate de-un cioc păsăresc,
Să-l soarbă fusiform spre o strivire de branhii
Ce la un moment dat a reușit, între două zvâcniri de inimă,
Să mă filtreze pe mine ce-l descompus de valuri,
Înnodat fiind de coada unui zburător puls de apă curgătoare.