Hai,
pocnește din degete
sau din coaste sau din altceva asemănător unui înalt
cum ar fi un a mare,
cum ar fi o ușă deschisă
în Muzeul Antipa,
un tren personal
în Gara de Nord,
o fotografie,
tu sărutându-mi
palmele,
gâtul.

(...în noi,
fluturii,
în șir indian își dezbracă primăvara
pe scările rulante...)

Hai,
pocnește din degete
și fă-te un înger
sau un altfel de animal cu aripi
cum ar fi
un a mare
sau o sculptură a unui
gând frumos despre glezna
frigizilor
dansatori suedezi
și
dezbracă-ți umărul
în buzele mele,
în sublimba aridă
a unui alt fus orar.

Cumva,
iți desfac rochia în franjuri colorați
și expir
un alt anotimp
în omoplatul tău stâng
sau
în omoplatul tău drept
și atunci
cercurile dintre noi
își desfac în alt fel de carouri
tangentele
sau eclipsele totale de
soare
și atunci
sânii tăi sunt un altfel de aer,
un aer alb-negru.

Hai,
pocnește din degete
sau din altceva mai înalt
decât mine
cum ar fi
o barcă de lemn
vopsită în roșu
sau un Cișmigiu
închis în iarbă dospită
si fă-te un înger
sau un altfel de animal cu aripi
cum ar fi
un a mare
sau o sculptură a unui gând
frumos despre glezna
frigizilor
dansatori suedezi.

(...pe celălalt trotuar tu mergi în sensul tău propriu...)

luminile se sting în sala New York
filmul începe:

el o sărută,
ea își desface ușor sutienul.

Hai,
pocnește din degete sau din altceva mai dinspre înalt
cum ar fi
inima unei inimi
sau cocorul unui cocor
și respiră
ușor.

Se ia pauză apoi un minut,
cât să treacă
anii din fața ta
prin tine
și se strâng picioarele sub scaunul albastru.


Inspirăm.

Filmul e gata.