Ispite sunt destule la tot pasul
Care de care mai atrăgătoare
Numai că mie îmi cam piere glasul
Gândindu-mă că nu mai am trasoare

Le-am irosit când tot trăgeam în ele
Cu patimă dar și cu sârguință
Și astfel arsenalul de ghiulele
S-a împuținat fără vreo biruință

Iar dintr-un tun semeț și viguros
A mai rămas o biată pușcăviță
Care se uită rușinată-n jos
Când trece vreo ispită pe uliță

Aproape nu mai poate da onorul
Cum îl dădea pe vremuri tresăltând
Și trebuie s-o iei cu binișorul
Ca să se mai ridice când și când

Însă arareori își amintește
De performanțe și realizări
Și se ridică ferm, militărește
Fiind gata pentru orice confruntări

Deoarece nu vrea să-nchine steagul
La vreo ispită mai tulburătoare
Devine-atunci așa precum ciomagul
Mobilizat pentru solicitare