Mă joc de-un timp și eu de-a v-ați ascunselea
în travestiul snob și reguli nu respect,
tot mulțumit de mine; un prospect
într-una, chiar de-s circumspect,
ce nicidecum nu mă simt,... un hai-hui pe ici, pe colea.

E jocul cel mai practicat, la mare vogă,
de-a fi tot mai puțin reali; ascunzători
creându-ne-n ”by self”, cu nimb de impostori,
spărgând oglinzile din jur, nevăzători
cu ochii larg deschiși... luând des tupeu de togă.

Tot ne privim, pierduți ca translucizii,
ne strângem mâna alene asenzorial,
paralizați în propriul gând, atemporal
la moartea, suferinț-aproapelui... cu gând de bal,
fără să-i spunem adevărul... indiferent, perfizii.

Ce-i drept, prețuim timp mai mult, suntem avizi
de narcisism; vrem ode zilnice cu jind de înălțare
în orice, ne vrem tribuna de pe Strada Mare,
cu salve-n pas de marș și capu-ntors, sublima adulare...
țelul suprem ce ne-am creat, indestructibili... in divi, zi!

Și suntem trepte bine definite-n scara vieții;
chiar de mărunți în vanitate, vrem discipoli
oricât de mici ar fi, îi vrem așa ridicoli...
doar spate să-nconvoaie, să ne-nălțăm pomicoli,
să le luăm roadele... doar noi, descurcăreții.

De când cuvântul ni s-a dat, i-am uitat sensul;
e doar o muzică - de e și asta- un refren
cu ticluiri de înțeles alambicat, doar un antren
de formă, un balsam de adormit, oligofren,
căci scopul este unic, de un timp... pur personal... progresul.

Și fiind așa de-nalt, că nu-i nimic mai important
decât ”înșine”, nu mai e nicio barieră, nici macaz,
se taie-n sânge-n linii drepte, în viitor, fără obraz;
că nu se poartă, de nu-i gros, pleznește la necaz
și riști să fii un ”loser”, mult prea personal... un diletant.

De aceea moda-i cultu’ impersonalității;
nevinovat să nu cunoști pe nimeni, toți egali, străini,
doar de avantage putători, pornind de la găini,
trecând prin trăgători de sfori, judecători haini...
c-așa se reușește-n viața dinainte, de apoi... a potentalității,
magnific ridicată-n rang de tagma... iresponsabilității!!!
10.06.2011