Þi-aș pune formele în marmură bronzată
Dac-aș putea cumva să țin o daltă-n mână
Te-aș desena din piatră, de-a pururi să rămână
De neîmbătrânit, făptura-ți minunată.

Þi-aș scrie vorbele în tril de clavecin
De muzica mi-ar fi chemare și talent
Și râsul tău ar fi refrenul suficient
Pe care să-l îngân o viață, un destin.

Te-aș colora-n frânturi de curcubeu
Din tușe tremurânde, ca vis de necuprins
Prinzând această clipă, atît de neatins
Pe care s-o revăd și s-o ating mereu.

Dar nu găsesc în mine decât aceste versuri
Nu pot să îți vorbesc decât în poezie
Așa că voi așterne, hârtie cu hârtie
Iubire și speranțe, și adâncimi și visuri.