Fructul ploii mă prinsese arsă
Pe o plajă scundă, cu terase,
Unde dorm zeițele frumoase
Cu privirea spre nisip întoarsă.

Valuri pline, numai valuri pline
De lumină albă, ne-ncepută,
Se rostogoleau pe-o nevăzută
Aripă ce semăna cu mine.

Două bărci, aduse lin din coadă,
Suspinau că ploaia mă gonește
Și că lumea toată mă iubește
Încercând zadarnic să mă vadă.

Numai tu mă știi și ți se pare
Că nu sunt decât o-nchipuire
Plină de parfum și de iubire
Care vine noaptea și dispare.

Florina Ladislau