E Luna în plină zi pe cer;
Un sidefiu în culori albastre...
Crâmpei dintr-un rotund stingher,
Cum un copil după dezastre.

Stă cum o pleoapă ridicată
Cu iris alb, tot franjurat,
Mijând Planeta adulată
De-atâția ”noi”, ne știind păcat!?...

E transparent de diafană
Și o privesc că nu mă arde
Cum Soarele; ce-mi face rană
De vreau să-l văd și cald nu scade!

Sunt stând șezând pe-un glob de stâncă,
Pe-un scaun-insulă între ape;
Un gând infim în noapte-adâncă
Zburând nebun, negrul să sape...

... Un firicel d-eternitate...
22.07.2011