Frige nisipu-ncins, miroase a verde de alge
Și de sub pleoapa zării se întețește valul
Sărat de-abis de lacrimi, din răul ce se sparge
De picurile ploii se mângâind cu malul.

Și pescărușii țipă să alerteze cerul
De nori, ce-ar vrea să fure din soarele auriu,
Ce singurul și-ar plânge eternul său, stingherul...
Căci stă zilnic pe boltă cu sufletul pustiu.

Și vine, se retrage, o dâră înspumată
Se clocotind de spuse de multele-necate
Și-arunc răvaș de gând; o sticlă către-o fată...
Adorm molcom de plânset, cum marea...Tot o apă!...
13.08.2011