Ploaia nu e ploaie,e o fată
Înăltuță,zveltă,aranjată,
E o domnișoară ce vorbește-n versuri
Și sărută trist,cu mii de sensuri.

Fata asta-i gri în inimioară,
Știe toate jalele pe dinafară,
Curge monoton în loc să se mărite
Și scuipă jos din nori iubiri neîmplinite.

E născută toamna fără de părinți,
Orfană udă ce-i place să o minți
Că e iubită mult printre umbrele
De inimi care bat în ploaie să se spele.

Domnișoara ploaie i-un lichid poetic
Turnat din cer în suflet,ipotetic,
O frecție de-amor,o mângâiere
Pe care lumea toată de la nori o cere.