De ce tot stai și numeri timpul?
Și totuși,
Tot oarecum... circular merg
Toate boabele de nisip,
Dar încep să se agite
Abia acolo,
Când începe a se îngusta.

După toată înghesuiala
Și freamătul și căderea,
Dacă nu uită cineva
Să întoarcă clepsidra...

Dar de ce tot stai și numeri timpul?...
Dispariția iubirii e un mit!
Nu, evident că nu tot ce se întâmplă,
Să fi izvorât din dragoste...
Dar din ce?
Că ura nu poate dura
Mai mult decât viața unui singur om!
Și nici măcar atât, mult mai puțin.
Din nou măsor timpul...

Ce bine ar fi dacă secundele s-ar număra
În răsărituri de soare!
Și verile și iernile...
Atunci, aș strânge în brațe doctorul
Care mi-ar mai “da”
Numai vreo doi-trei ani de trăit!

De ce tot număr timpul?...
Ce conversație trebuie că are
Și fata eceea care își moaie mâinile
În lut și pipăie și mângâie
Bucata de humă până când
O face să semene cu gândul ei,
Sau cu al cuiva care i l-a șoptit.

Și dacă orele ar trece
Așa cum trec secolele, ar însemna,
Că ieri pe vremea asta,
Crucea era cu totul altceva
Și chiar și atunci, cineva număra timpul.

Uite vezi, de exemplu când eram copil,
Nu îl număram!
Și a trecut...
Un pastel neîntrerupt de
Ticăituri de ceas.

Dar dacă zilele s-ar număra în copilării
Și tinereți și adolescențe,
Doamne, cât aș mai implora
Încă vreo câteva luni,
Sau ani...

Răbdarea ar putea fi până la urmă motivul
Număr timpul pentru că am răbdare.
Dacă nu il număr eu...
Atunci cine?