agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-11-20 | |
Cartea Poemelor
*** 6 *** Acum, știi totul, despre mine Îmi amintesc, preț de-o secundă, La zilele când noi vorbeam Ca doi prieteni, împreună, Deși nu se cunoșteau; Acolo, va se fi zărit o armonie, Greu de-nțeles, pentru cei oameni Ce niciodată, poate, n-or să știe De ce se spune, în metafore Că uneori noi, pământenii, avem aripi… Ah!...Tu, Ioana, Ramas-ai pentru mine, Ingerașul… Ce-mi fuse drag… Unde ți-era gândul, Acolo ți-era inima, Suflete Ce te simțeai însingurat… Da’ iată! Dumnezeu, te-a luat la El, Și-acum, poate ți-arată De ce te-a iubit atât de mult… Cred că deja ți-a arătat cam totul despre mine, Ființă dragă, ce… cât fuseși pe pământ, Poate nu m-ai cunoscut îndeajuns; Acum, știi… Acum, știi totul, despre mine… Și-mi amintesc de clipa-n care spusei: “Sunt atâtea lucruri, pe care nu le cunoști, despre mine” Iar tu, cu drag, deși nu cunoșteai, Þinutu-m-ai o vreme, lângă tine… Ș-acuma, știi! Că toate slăbiciunile mele, Þi-au fost de-ndată, cunoscute; Iară toate fărădelegile mele, Deseori, în clipele-mi lucide, Le pun in față, ca să am ce regreta; Toate gândurile, mi le-aștern, Câteodată, clare, Alteori, tulburi, Precum apa… Toate sentimentele, prin sita minții, Mereu, cat să le cern, Uneori, cu ușurință, Alteori, cu greutate… Acum, știi totul, despre mine, C-așa li-i dat, celor din Rai; Iar toate ce nu li s-au arătat pe-acest pământ, Acolo, le sunt cunoscute, prin Pronie Divină; Da’ oare cine ințeles-a graiu’ păsărilor, Cine ințeles-a șoapta vântului?! Și care să știe ce spun în fiece clipă, Petalele florilor? Oare, câte-s, pe suprafața-ntinsă, a pământului, Ce grăiesc pre limba lor, neîncetat? Numa’ Domnul din Înalt, le-a ști pe toate… N-am spus drept, Ioana, Că nu-s atat de bun pe cât credeai? N-am spus, cu durere-n piept, Ca păcatele-mi, fără de număr, uneori, m-apasă? Oare,..oare…să fi fost teama Să-ți spun de clipele in care … Aș fi dorit ca să mai stai? Cred că trecusem peste asta, Atunci când ți-am cerut adresa Pe care tu, ca să mă protejezi, Nu mi-o dădeai… Și totuși… Totuși, aș fi dorit să mergem împreună, Ca doi copii ai vieții, ținându-ne de mână… Și-ar fi fost atât de multe lucruri Despre mine, ca sa-ți spun, Încât, o viață de-am fi mers, pe-același drum, Și nu m-ai fi știut, cu-adevărat, decât in Rai… Atât de multe, aș fi aflat eu, despre tine, Încât… nu m-aș fi săturat a te cunoaște… Căci tu, un îngeraș, necunoscut, priveai… la mine, Iar eu… nu am știut… a-l recunoaște… ©Th3Mirr0r
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate