Cu siguranță e mult mai bine să se lase bezna
Peste ecuația imposibilă de a mai fi împreună;
Prea grea, o za de lanț îmi strânge glezna
Când tu mă chemi, facându-mi semn din mână.

Te rog, nu tulbura somnul uitării
Că doar noi vom fi cei inutil treziți;
Acoperă totul cu mantia resemnării
Și dacă ți-e dor... învață să minți.

Eu rămân lacul tulbure cu maluri diforme
Pe neclintirea căruia a înflorit un nufăr.
Tu, stinge-te văpaie a clipei policrome
Dar... să nu-mi strigi lacrimile peste umăr.