agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-11-22 | |
Cartea Poemelor
*** 13 *** Dorințe, pentru fiecare… Dorințe, pentru fiecare, De-am așterne zilnic, pe-o cărare Ne-ar duce la capătul lumii… Iac’-așa suntem noi, ceia oameni, Născând dorințe, fel de fel; Să-și afle drumul, oare, omul, când are-un țel, Chiar dacă visu’ său, va fi atât de mare, Încât s-a spulbera, când depașește celea margini?! Dar… dacă n-aș nutri nici o dorință, Ce fel de lume aș mai avea? Oare, n-o fi cumva… cam pestriță, De n-aș vârî pastel, în ea?! Dorințe, pentru fiecare, De-am așterne zilnic, pe-o cărare Ne-ar duce la capătul lumii… Și mi-amintii de cea mică poveste Din vremurile când eram mai mic, În care… Dumnezeu, Picta fiece viețuitoare… Și toate parcă își dădură veste, Să se adune împreună, Ca într-o zi de sărbătoare, Iar Dumnezeu, pe fiecare le picta, Cu-a Sa Divină Mână, De le da culoare… Ș-atunci, va să-nsemneze… Că fiecare… Avea dorințe… Una, de-a fi mai mare, Alta, de-a fi mai mică… Unu’, frumos, ca razele de soare Iar altu’… știrbit la frumusețe, ca o nălucă… Dorințe, pentru fiecare, De-am așterne zilnic, pe-o cărare Ne-ar duce la capătul lumii… Ș-atunci, s-ar pune o-ntrebare: „Noi, ce dorințe… năzuim?” S-avem palate, așa de mari Încât să umbrească ceru’, Când o-m privi în zare?! S-avem o mie de podgoare Pe care nu le-om semăna Dar… când s-or uita la ele, alții, Să aibă ce invidia?! S-avem, cumva, hectare întinse În care toți copacii Să ne-aparțină Și să-i taiem în voie, Ca mai apoi, să spunem Că n-avem nici măcar… O vină?! Sau poate noi, bărbații, Ar trebui să năzuim spre desfătare Cu-o mie de femei, în viața noastră Și care… precum șerpii, Să ne obișnuim a sta întinși, la soare, C-avem sânge atât de rece, ca ș-o marmură?! Ori, poate, voi, femeile, Să ridicați iubiri transcendentale Către o mie de barbați, frumoși, inteligenți, precum statuile Dar care…fără de viață, să murmure cuvintele fermecătoare Pe care voi le-ați crede, fiindcă vă veți numi naive? Dorințe, pentru fiecare, De-am așterne zilnic, pe-o cărare Ne-ar duce la capătul lumii… „Au voi, ce v-ați dori în viață, oameni?!” Aș întreba pe fiecare… Dar, nici așa, nu aș vedea, printr-ai mei semeni Decât… în loc de bucurii.... lacrimi.. amare Iar visele neîmplinite, le țipă-n creiri, ca niște fantome, Nesătule, niciodată, dup-a le suge viața… Iară ochii lor, cândva… copilăroși… și fragezi, Drept rare diamante, într-aceasta lume, Acuma-s sterși… de lacrămi, umezi, Căci florile, cândva-n grădină, înflorite, Nu le mai dă dulceață… Iar când albinele, în cete, să se-adune, Nu mai au hrană, să le-ajungă Ș-atunci, desigur, vor pleca, Către alte locuri, De va sa-și protejeze A lor…regină… Dorințe, pentru fiecare, De-am așterne zilnic, pe-o carare Ne-ar duce la capătul lumii… „Atunci, haide, să năzuiești dorințe-adevărate” Mi-aș spune-ntâi, plin de speranțe, mie însumi, Că astfel, dacă eu greșesc, fi-va greșala mea și nu a lor; De visele-mi sunt prea marețe, dărâma-s-ar toate! Că atunci, va trebui să știu c-am fost, pentru o vreme, sclavu’ lor, Iar de s-au sfărâmat, înseamnă c-o fost false! Da’ voi fi împăcat, căci, n-aș fi chinuit pe altu’, Aș fi ferice-atunci, că nimeni pe această lume, N-a trebuit să lupte, lângă mine Și nici să-și verse viu’ sânge-n van, precum ostașu’… Dorințe, pentru fiecare, De-am așterne zilnic, pe-o cărare Ne-ar duce la capătul lumii… „Oare tu, ce dorințe-ai avut, micuțo?” Și niciodată n-am știut, să te întreb… ©Th3Mirr0r |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate