agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-11-22 | |
Cartea Poemelor
*** 14 *** Rămas bun, Ioana… Mi-a fost drag de tine… În unele timpuri… atât de puțin, încât… Nu știam de-i iluzie, ori, realitate, De-s ale noastre drumuri, pentru un timp, Ori… despărțite… mereu, de cea eternitate… Acum, tu nu mai ești, printre noi… Oare… oare, eu… de ce încă… mai sunt? Mi-a fost drag de tine… În unele timpuri… atât de mult, încât… Abia reușeam să las o concluzie, Drept gând, către tine, în noapte, Cu vremuri în care lasai un suspin, ori, vreun alint Să le-mbrățișeze pe toate… Acum, tu, încă mai exiști, Iară noi… Ceia ce te-o-ndrăgit, îți suntem îndatorați, Pân’ la moarte… Mă iartă, dară, că n-am fost poate atent Că drumu’ vieții tale, va se scurta, deodată, Ici, pe pământul acesta, plin de viață și moarte… Aș vrea…să cred....că n-am fost totdeauna absent Când… poate gându’ tinereții, sărit-a în calea-mi, întortocheată; Când… nu știam de vei mai fi, într-o zi de mâine… aici, Iar azi, îmbrațișam… o amintire… Ma iartă, dară, ființă, Că n-am știut să-ți fiu mai aproape Decât…doar o vreme… Fiindcă așa-i viața comună, a celor ca noi, Răsfrânsă-ntr-ale cerului stele boeme… Poate, cândva… la ceas de sară, Oi sta ș-oi veghea spre altă ființă Ș-atunci, pacea-mi găsi-o-voi, poate… Pe cât de mult aș fi trăit-o-n brațele tale… Mă iartă, dară, că n-am lăsat totu’ deoparte Încă de prima dată, când într-un ceas neliniștit, Mă chemași lângă tine, să ne plimbăm împreună; N-am știut că-ntr-așa scurt timp, de viața asta pământească, Va să te despartă Dumnezeu, de ceia dragi, precum ziua, de noapte… Timpul în care Steaua Dimineții, ne spune la toți “Noapte bună”… Îs așa multe de spus, draga mea, Dară, unde mi-s oare, cuvintele?! Iar de le-aș mai zice acum, ce-or mai rezolva? Nu vor mai întoarce timpurile… E de-ajuns, draga mea, Să mă rog, din când în când, Să nu mă schimb? Și ca să rămâi pentru o viață, Părticică, cât de mică, În inima mea, Într-al meu gând?! Oare, unde mi-s notele, draga mea? Că trilurile de privighetoare, Doar sara, s-aud vesele, De le șade bine colo-n pădure… Nu-mi găsesc portativul, iar cu bagheta Nu va cânta orchestra, Ca n-a fost zi de sărbatoare, Ci, de doliu, pentru tine, Prietena mea… Oare, unde mi-s culorile, acum, Când te pierduși, La început de drum? Aș vrea… cândva… Măcar florile… La mormânt, să ți le pun, În semn de rămas-bun, Ioana… ©Th3Mirr0r
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate