agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-11-28 | |
Detestăm clișeele ca pe teroriști.
Ce zic? Cu unii dintre ei tot mai simpatizăm, Dar de clișee fugim ca dracul de tamâie De parcă ar fi holeră sau râie. Clișee îmi rimează cu alee și asta mă duce cu gândul la faptul că și eu ca și alții înaintea mea ar trebui să găsesc două versuri dacă tot am două rime. Și zic Fugim de iluzii, prin urmare de clișee, simțind că ele nu-s decât o alee lungă, lată, adâncă și tenebroasă, provocatoare de maximă angoasă. Oare de ce fugim? De noi? De deziluzii? De faptul că am crezut în ele, în povești și cadre fixe, în spatele cărora am descoperit ca nu erau decât invenții? A păcătuit primul om care a scris poezie? O fi poetul cel care a dus lumea în sclavie? Azi poetul încă inventează lumi, folosește metafore și epitete cât mai lubrifiante, să-și ungă deșertul cu o brumă de sensuri, rime și ritmuri cât mai galopante, pierdut printre (ne)credințe, superstiții, eresuri, printre idei și ganduri tot mai deșănțate. De frica clișeelor, de fapt de frica falsității, a imposibilității de a trăi așa ca-n basme, dăm altă formă realității, risipindu-ne aiurea-n tramvaiul speranței, pe drumul unui mâine la care visăm nehotărâți. Poate și frica de propria noastră incapacitate de a trăi plenar și zi și noapte ne împinge să rătăcim prin alte clișee, adică prin anti-clișee, pentru că, să fim onești, practica anti-clișeistă este ea însăți un clișeu, am putea spune unul din cele mai proaste. De aia eu mă întorc mai mereu, cum pot, în vis sau chiar în realitate, la clișeul meu cu băiatul care-mi place, care în noaptea asta-i în pat, lângă mine, și de mână mă ține. Clișeul meu conține, de asemenea, și partea cu pupici de dimineață, mulți, mulți și tare dulci, cu parfum de ploaie deasă, de vară sau de mai, oricum caldă. În clișeul meu e loc de scris noaptea la tastatură, pentru că îmi dă voie, nu mă privește cu suspiciune și nici cu ură, știe că sub țeasta mea cea dură, uneori rezonabilă, dar nu peste măsură, sunt gânduri, filosofii, o mie de utopii; că sub pielea mea fină ca mătasea, și nu exagerez deloc, e clar, își au casă o gașcă întreagă de emoții, de stări, toate aprinse ca niște lumânări. Clișeul meu preferat, se reduce așadar, la bărbatul care place o femeie nu doar pentru cum arată, nu doar pentru că ea e sau nu o bunăciune, ci pentru că poartă în ea o întreagă lume, autonomă, personală, cu o vale ici, colea o culme, cu un stejar în cap și-n inimă o inimă, în vene sânge nu cerneală. Dar ce zic eu aici? E clar vrăjeală, Astea-s clișee, nu există ele în realitate, Așa că mă bat singură pe spate Și-n chei acest simulacru de poem Cu semnătura unui suflet boem.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate