Ascuns în ceața dârză a singurătății,
în tristele nuanțe născute de-o vioară,
mă mulțumesc să fiu o stâncă animată
de gândul că noi doi, deși străini,
ne-am înfruptat din masa pasiunii- o masă nesperată.
Sunt prins în valul nebuniei născut de zâmbetele tale,
un biet fost marinar rămas pe țărm pustiu,
aseară ne-am iubit,
azi plajele sunt goale
lumina dimineții ce stă să se arate îmi spune
că-i târziu.

Aceleași mâini ce-au modelat feminătatea vie
pipăie lacom la corpul de țigară,
același piept unde-ai găsit refugiu și loc de alinare
primește acum otrava plăcerilor barbare.

Tu vii, săruți, iubești și fugi apoi ca duhul clandestin
iar eu rămân să-nalț o rugăciune tardivelor priviri
ascunse printre stele.
În vântul care tace trăiesc vorbele tale-
îmi spun că ochii tăi vor fi doar amintiri...

Acum tu ești departe, ești poate în alte lumi.
Poate te dăruiești unui alt jucător,
poate că plângi și tu cum sufletul meu plânge
atins de oful trudic al unui muritor.
Mă mulțumesc să fiu un simplu cersetor,
un om indiferent pe coasta privirilor pierdute,
când voi dori să reîntineresc și inima să-mi cânte
mă voi gândi la caldul ce-l poartă chipul tău
la buzele ce-au fost atât de chemătoare.