Cu grija clipei care vine,
te-am rătăcit printre-amintiri
și-am tresărit
când dimineața
zvonuri de dulci imagini,
cuprinse de eternitate,
în față le-aveam iar.

Nu cred că doar cărarea nesfârșită
se pune punte între noi,
spun doar că șoapte neînțelese
se pierd,
revin
și-s nicăieri.

Să cred că, poate, printre clipe
de reverii,
de cântece,
de simple și tainice simțiri,
secunda noastră poate face
imperiu peste largi trăiri?

nu pot...

și-n neputința-mi clară
îngheț imensul spațiu dintre noi
ca să-l dezgheț,
cu simpla-mi ființare,
când va mai fi...