Asta implică conjugarea verbului a (te) aștepta,
Precum și a verbului a (te) grăbi,
Verbul a (te) lăsa , cu rol de mironosiță pe scena discursului filosofic asupra punctualității
Ca subtema a Timpului,
strecurându-se ca speranța în cutia Pandorei,
Un trio vorbăreț și totuși reflexiv
Într-un context spațio-temporal
Nedefinit,
Pentru că dacă ar fi predefinit
Ar fi operă
Iar nu punctualitate prin consens uman sau divin
Motiv pentru care mă nedumerește rostul lui
Când te aștepți mai puțin
Sau al lui toate la timpul lor
Sau al altor vorbe de mare duh popular,
Nu fără înțelepciune dar fără rezonanță în sinele meu
Profund plictisit de prostie ca și de înțelepciune
Cât timp cel care le afirmă se poziționează
Fie și timid
În opoziție cu cel căruia i se spune
Opoziție generatoare de conflicte,
De atitudini concurențiale.
Iar eu sunt cea care are ritmul ei,
Și nu așteaptă, nu grăbește, nu se lasă așteptată, nu se lasă grăbită.
Suntem muzică rătăcitoare, menită sa batem timpul
Ca pe un cui în perete, spațiul
Ca pe o ceafă de pui cât o ureche de elefant.
Domnilor,
Punctualitatea e sinonimă cu simfonia,
Cu acordul perfect,
Cu mecanica fină, ceasornicăria.
Strașnic atelier mai suntem noi oamenii!
Păcat că ne tratăm pe noi înșine și pe cei din jur
Cu bocancii, cu mănușile de box.