Nu-i deloc nouă hâda rușine a spurcăciunii
Ce-mprăștie excremente împuțind harul lumii,
Dar parcă n-a mai fost în istorie o altă
Mai lașă, vanitoasă (la greu, te lasă baltă)
Și fură și se plânge că n-are bani de trai
Și munca o urăște, vrea traiul pe vătrai
Cerșind la infinit sponsor-izări... Temei
Având lenea de gaj, ”full”-tâmpă de idei...
Politica o face doar prin trădări, ruine
Din cei de jumulit... Răul altuia îi e bine!
E pururea avidă, ca-ntr-un război civil,
Să-și pună însăși piedici, să-și crescă pe copil
În cultu-escrocheriei, al școlii păcălite,
Al furtului de-averi, de case neplătite....
Căci Terra îi e datoare să îi plătească dări
Ce-nfașcă de prin bănci, visând falimentări
Să scape, ipocrita, făcându-și legi nedrepte
Și masochistic râde detronând vechi percepte
Ce alții au tot clădit, cast, în naivitate
De vorbe strînse-n mână și odă la dreptate!?...
Elita, educația, stil, clasa și cultura,
Onoarea, demnitatea, citit, literatura,
Bun simț, cinste... îs defecte atot stânjenitoare
În bălăceala neagră, zoioiasă, împuțitoare...
Și ”regi” și ”împărați” sunt titluri țigănești
Cu tiare, lanțuri, ghiuluri, ”palate-mpărătești”.
Din furt, proxenetism, cadouri Iliești
(Țiganul comunist, ce trădător cinstești
Și l-ai lăsat să-mpartă lingourile sfinte)
De vechi mineri, din moți, puși sape de morminte
În mineriade sumbre!!!... Și cu urmași la fel;
Un securist-matroz, cu vis că numai el
Și neamul lui de proști, de proaste preacurvite
În găști de ”nași” de clanuri, mereu redenumite,
Visează coșmărește moșteniri de prostime
De-analfabeți, de ”missuri” ... nu visuri la mulțime,
Mânjind -scursoarea lumii- și Rege, Dinastie,
Își preamărind borfașii ce-adoră de hoție
La drumul mare, în secte, guvern, la datorie?!...
În judecăți strâmbe Strassbourg nu prididește
Tot să repare-n van ce ”magi... strat” greșeste!?!
Biserica-i rapace, nu știe dăruință
Și cumpără pe luate și morți, născuți, credință!...
... Perverșii-n straie-n jeg strigă dansând că ”n-are”,
-Cu aur greu la gât, la mâini, urechi, picioare-
Iar sufletul și-l vând pe-o pungă d-aracet,
Votând inept călăii ce-au fost și-s iar ”perfect”
S-o ducă la dezastru pe țara fără vină,
Trăgând și Europa la fund... O rădăcină
De buruiană rea -ce-o lume-ntregă-i strigă
Și vrea s-o scoată, o rupă, în scrum să o înfigă
Și să se scape, oh, de putregaiul rânced-
Dar nu se lasă, e mâlul, de fund negru și lânced,
Ce se lipește, trage și crede că e leacul...
Nu-și vede narcisista că-ncet își face... veacul!

PS
... Iar lauda și-o face pe trei țânțari ca mine
Care-am fugit de scârbă și-am muncit greu, pe vine;
Ne-am instruit onest pe bani greu câștigați,
Ce numai de-i trimitem, suntem ”de-ai noștrii”, ”frați”?!?...
Dar dacă-ncerci să spui, să construiești, s-ai cinste,
Te trimite-napoi și-ți ia tot ce-ai... Te minte!
E asta națiunea rușinii; un popor
Ce-și clamă strălucire pe-un moț... mirositor!
... Și mă dezic de ea, de el, că nu mă au!...
Mi-am luat rucsac de muncă și suflet doar să dau
Un univers, valoare, muncă, cinste, dreptate,
Cultură, onoare... Țării, o castă eternitate!...
24.09.2011