agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-01-09 | |
Două mâțe liberale miorlăiau în disperare
În curtea mitropoliei sus pe streașina chiliei. Și din ce în ce mai tare, ca la zi de sărbătoare, Ba ghirolau și ba zorlau, noaptea toată miorlăiau. Pară-se că de o vreme, neputând mereu a geme, Din gât prinse-a cânta fiecare cam așa: ”- Fată, fată, mâță fată, care stai numai în vatră, Roagă-te și tu odată, ca o maică-ndurerată! Pune-te-n genunchi și spune lunga nopții rugăciune Să vină din stele vis despre care nu s-a scris, Careva din neamul tău să ajungă arhiereu Și-ai să ai în jur măicuțe lingușind ca niște mâțe!” ”- Fată, fată, ce ai tu? Ai turbare chiar acu? - Îi răspunse imediat motanul cel încălțat. - Tu știi că-s din neam ales și prieten de-nțeles Cu tot neamul pisicesc de e cu sânge regesc! Așa că, te rog, să-ți fie cu rușine că-mi spui mie Cum să fac o plecăciune! Toate lumea doară spune Că plecatul cap nu cade. Eu însă nu pot din toate Capul să mi-l plec mai mult decât propriul meu șezut.” ”- Dar nu trebuie, fârtate, să te pleci mai mult ca toate Mâțele din neamul tău, doar cât e nevoie, zău! N-ai văzut ce drepte sunt maicile pe-acest pământ Și când merg la piscopie, zici că au hidropizie? În afară parcă zboară. Parcă trec întâia oară Peste drumuri cu flori pline și-s unse cu vaseline Pe sub tălpile sfințite și sub rasele lor strimte...” ”- Vai, miorlau, frate deștept! Ești făcut tare-înțelept! Eu propun pe-această cale, colea sus peste olane, Să-nființăm un sindicat al pisicilor din sat. Dar un sindicat frățesc. Numai neamul pisicesc Să poată să se înscrie, de se poate cu sâmbrie. Să fie doar cei ca noi, dungați, grași și cu burtoi Care locuiesc la curte, la o casă cu redute, Într-un palat mai frumos, într-o bancă cu folos, Sau măcar la biserică, dar să nu fie prea mică.” Noapte lungă miorlăiră. Legea mâțelor găsiră. De acuma înainte vor primi mâțe citite După moda din altare unde popa spre-ndreptare Meru știe, glăsuiește și pe toți povățuiește. Și-așa vor glăsui pentru cei care n-or ști Să își spună ce-au de spus către sfinții de mai sus. Așa că de-un sindicat este bine de-nfințat De motanii cei de soi ce-or vorbi pentru slugoi. Că de! Pisoii de țară, nu vor ști cum, ce-i pe-afară! Simpli popi de seminar, care trăiesc în amar... Iar aici la piscopie, prin parfumuri de tămâie Unde doar miorlăitorii motănați ca servitorii Ne-ntâlnim prin săli galante și mâncăruri rafinate Gătite de maici sfințite în trapeze renumite Ale mitropoliei mari, pline ochi cu cardinali Și cu ’nalte fețe drepte de stăreții înțelepte ... Ah, miorlau, miorlau ce mai viață! Cât greu au Frații noștri slabi și triști. De-ar fi fost să fie-artiști!... Se deghizau poate-n lei și în vis se credeau zmei!... Pentru ei am să luptăm, de robie să-i scăpăm!” Așa, după-o noapte lungă, miorlăind cu vorbă scurtă, În curtea mitropoliei doi motani ai stăreției S-au hotărât, anonimii, în numele motănimii Să îi apere pe frați drept de un opresor concret. Dar cu prima rază de soare, dilema deveni mare. Numai ei, doi motani suri, puțin vărgați și fuduli, Care tot mângâiau fusta ce le dăruia langusta De călugărul Onufrie, gătită atent în bucătărie... Cum să-nceapă o revoltă și să i-a nume de popă Tocmai împotriva celor care îi hrănesc cu-așa mâncare? Dar nesuferitul frate, mâț bătrân ce doarme-n spate, După grajduri, le dădu cel mai bun sfat ce-l știu. Și-uite astfel se porniră cu-a lor jalbă în trăsură Să cate printre vlădici, unul care-ar vrea pe-aici Pe sus, la mitropolie să ajungă – Domnul știe – Când va vrea să se-mplinească, rugăciune lor firească. Căutarea fusă lungă. Miorlăiră nopți ca-n junglă. Veniră până și zmeii din povești cu mii de lei... Dar dădu Domnu un drac, unul slab, dară rasat, Care se nevoia greu, dar pierdut de Dumnezeu. El le zise înțelept, ca un sfânt din munte drept: ”De vă voi fi tată eu, atunci Domnul Dumnezeu, Să ne ierte tuturor gândul greu prigonitor! Iar de voi răzbi cu voi, fi-veți primii mei pisoi. Iar pe fiecare în parte vă voi răsplăti cât șapte Și de va părea că plâng, în suflet eu am să râd. De alții să nu vă pese și nici de-a mele pedepse Că, deși voi părea crunt, n-am să uit al meu cuvânt!” Trece vreme, vine vreme... Semnele fac alte semne. Ceata de pisoi iar cântă în iarna posomorâtă. Dar pisoiul cel ales, trece galeș tot mai des Mai departe de cântare. Se-adâncește în uitare. Sus pe streașina chiliei nu mai miorlăie pustiei Nici-o mâță liberală. Doar o pasăre de seară Strigă-n golul vremii dus după soare în apus. Trece vreme, vine vreme... Alți pisoi citesc în semne. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate