Sunt “condamnat “ s-o iau pe “arătură”
Să ocolesc un drum bătătorit
Ca nu cumva să calc vreo pășitură
A celui ce-nainte a mai pășit

Să nu respect canoanele știute
De dragul „libertății de gândire"
Ideile să le slobod din minte
Așa spontan și fără îngrădire

Iar ca să fie cât mai prețioase
Să le sufoc cu îmbârligături
Dintre acelea mai pretențioase
Pe care astăzi le numim „culturi”

Să nu mai folosesc nici ritm, nici rimă
Măsura s-o arunc cât mai departe
Ca să mă bucur de mai multă stimă
Din parte celor "cu puțină carte"

Numai că eu un „infractor” bătrân
N-o să țin cont de-această „condamnare”
Și vreau în continuare să rămân
Un „condamnat” pentru versificare

Și-o să le spun așa cum simt: pe șleau
Fără "cultura" care mi se „cere”
De către toți aceia care au
Parafa ce-o numesc „apreciere”

Fiindcă nu scriu să fiu apreciat
Eu doar exprim: simțiri, trăiri și gânduri
În mod spontan, nemetaforizat
Neapărat cu rimă, ritm și rânduri