Nu-i gravă moartea, e doar ascultare
continuă fără răspuns, odihnă,
răbdare multă, o reflecție de tihnă
tot așteptând himerică-nălțare.

Este la fel, frustrant precum exilul
supliciul când ai vrea să spui
și nu știi limba; ești al nimănui,
ca mut, fierbând, un nedorit... Bacilul!

O accept așa că este, însă-i straniu
că toate, rugi și plânsete-s zadar;
nici lumânări nu luminează, nici arar
măcar să vadă cale către suflet, craniu.

Mereu senzația-i c-aștepți să-ntoarcă
cel dus; i-auzi până și glasul,
privești în gol mâncându-i parastasul,
dar nu e nimeni dialog să stoarcă...

... Ce-ai vrea ca-n timp să fi spus tot!
Mai rău, nici gust n-aveai de ascultat;
te speli c-o lacrimă pe-obraz. Păcat
că doar acum vrei imposibilul... Netot!

Om o învăța vreodată ce-i repausul;
să stai s-asculți, s-ai timpul să privești
tot ce-i aproape, trecător, așa cum ești,
că ști c-o zi o să petreci la fel, spre haosul............?
28.10.2011