Un nu știu, ce-i inexplicabil
Ca și cum doar cuvânt n-ajunge,
La fel cum rău ce tot străpunge;
Hâd penetrabil, implacabil.

E doar când simți că ești, că te-ai
Pe bucățele ignorate,
Când redescoperi ”sănătate”
Nu doar cuvânt... ci bir să dai!?

Inopinat îți devii rival
Sau altceva; un zvâcnet surd
Dintr-un afund ascuns, absurd,
Ca și cum n-ai fi tu... Halal!

O înlănțuire strânsă-n carne,
Se apăsând ’n dezintegrare
Pe fir țesut cu încleștare
Să țină, întreg să nu răstoarne...

Ispititor te-mpinge-n gesturi
Să rugi ardoarea, să disloci
-Din bun ce-l ai și rău invoci
În debaras-... ce crezi că-s resturi!?

Ciudat să-ți crești cu grijă eul
Visând că-ți ești deplin stăpân
Și fără semn, cum un nebun
Să-ntorci ușor bine, în greul...

... Ce-i blestemat să-și ia pedeapsă
Stupidă, ca-ntr-o-nfiorare
Se declanșând voios, că doare
Cum glonțul; ce-i nul fără capsă!

Suferă suflet, minte, gândul,
Pe rând sau toate odată, strâns
Cu inima, cu corpu-n plâns
Sperând în gând că-și trece ea vrândul.

E junghi ce strânge, sfredelește,
Înțeapă, stoarce, arde, frige,
Zvâcnește-n vuiet, minte-ncinge,
Apasă, sfarmă, găurește...

... În usturime explodează
Și roade, îngheață inimi, smulge
Respir... puls, gând, visări străpunge
În prăbușiri epuizează!

Oroarea-i că e al tău străfund
Sădindu-se în lut ce-l ai,
Rupând sălbatic ce nu-i dai,
Trezind la crudul ”muribund”.

De ce-i creată -umilind
Cu atât amar de-ngenunchiere,
De rupt de zbor, strigăt, tăcere-
Durerea?...Simbol suferind!!!

E nevăzut ce-ți ia plăcere
Când crezi că-i doar frumos și bine;
Semnal că mierea-i din albine
Și dulce nu-i fără durere!...

E-n fond se pare un răspuns
Că nu cedezi la lupta strâmbă,
Când soarta chipul își scălâmbă
Și-ți spune; a naște nu-i îndeajuns!
16.12.2011