Aș vrea să uit de tot
Acel potop pe care-l port,
Să-mi amintesc cu-adevărat
Iadul ce m-a îconjurat.

Când flăcările-au inundat,
Iadul de mână m-a plimbat,
Cu lacrimi am vrut să-l sting,
Ca paradisul să-l ating.

Apoi am ajuns la infinit,
Acolo de unde am pornit
Și m-am uitat înspre divin:
-Acum știu de unde vin!