Nu. Te rog, nu te mai întoarce.
Nu mai am putere pentru altă pace,
Și nici gloanțe pentru un alt război,
În care ne vom avânta amândoi.

De ce ai vrea să vii înapoi la mine,
Când știi că inima nu mai poate ține
Piept unei alte depărtări abrupte,
Pe lângă celelalte multe?

Sufletul îmi e bolnav, deși iubește,
Gura mă doare, chiar dacă zâmbește.
Nu. Nu vreau să te mai întorci aici.
Hai să fim oameni mari, dar și mici.

Să nu ne pierdem copilăria repede,
Într-un amor în care nimeni nu mai crede.
Ce vrei acum? Să uit toate cele rele,
Cu speranța că vor învia simțămintele mele?

Eu aș scormoni-n pământ după putere,
Dacă aș știi că mă alini în nopțile grele,
Dar tu? Tu ce vrei de tot vii, și pleci așa?
Tu nu știi că amintirile nu le mai poți învia?

Pleacă, dacă vrei, iubește-mă de vrei,
Dar adu-mi înapoi, te rog, ochii mei,
Căci iubirea pentru tine m-a lăsat oarbă.
Sau mai bine îndeasă-i într-o groapă.

Nu te urăsc. Nici n-aș putea s-o fac,
Căci dragostea îmi va veni de hac,
Dacă voi încerca măcar să uit de tine.
De vii, adu-mi, te rog, zilele senine.

Mă depărtez, astăzi, de dragul tău,
Pentru a nu îți mai fi, fără voie, călău.
Tu alege de vii sau pleci departe,
Acum cât încă sufletul mai arde.