agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-04-03 | |
Am pornit în mine dintr-un fir de păr,
cel mai de sus ce stă mereu rebel și am alunecat ceva mai jos spre spate ’nainte de ceafa, ea dintre acele masate, ceva mai sus de unde am echilibrul, la un creier mic, un cerebel, iar înspre față am fruntea peste emisfere cu întortochieli de adevăr până la niște glande cu carapace gloss, toate cu ”iză”, epi, hipo... toate rasate, ce-mi conduc călărește partea în care nu-s nervos, pe un hipo... talamus de răscruce ce se prelinge-n coadă albă, plină de-o măduvă, toată din multiple fire ce mi le protejez c-o mielină și care tot ce am de gând induce și chiar mă face să mă simt, să fiu o fire... De aia și miros, din vasele de-un etmoid, ce se preling pe niște fante ce-mi dau glas nazal când trebuie să fiu aproape teatral și am de-o parte și de alta niște tasuri clare, niște luciri foarte, foarte proprii, lenticulare, într-o sumedenie de culori, cu o cameră obscură ce-nregistrează răsturnat și cu o bună pregătire pentru ocheade cu ajutorul a două capace, carapace sau scoici moi cu fire fine, zise pleoape, sub un fel de acolade, așa-zisele sprâncene ce adesea le confund cu gene, și pe care se poate dintr-o nefericire să le ud sărat cu lacrimi, picături aproape de marine, suferinde sau numai ispitite de niște alergene, sau mă pierzând când sunt timid. Și dinspre tâmplele cu ornamentatele pavilioane suntem conduși de Eustache la o o fierărie unde ciocan cu nicovală urcă zgomote-n scăriță făcându-le auz, ca să ne-mbete-n armonie și mai străfund prin peșteri se-ajunge într-o salivă, o spumă de baloane din glandulara parotidă înfrățită cu sublinguale, o înmugurătură de prietenie... Când brusc se cască hăul prin care îmi încep tubul c-un fel de gaură continuu mișcătoare, mărgelat cu tăișuri de stalactite și stalagmite zise dinți, ce n-am avut inițial când m-am format dintre părinți și tot aici alunec ca-ntr-o grotă pe-un lichen sau mușchi lucios, mâlos, mâzgos, o limbă ce-mi spune dacă-mi place la intrare... sau sărutul după ce-am dezlegat pe culori cubul, sau să preiau de afară aroma fină, voalată, fără a mai vorbi că din schimonoseli se poate cânta un refren, sau poate articula din aerul suflat, zgomot să schimbă, să iasă spusele cuvinte, cum și acum le scriu, codificat... atât de mult că multora le este-o plictiseală plată! Și tocmai când vorbeam, na..., m-am agățat, cum te-ai lăsa prins de arcane, de tizul meu, diminutiv pe românește zis un omușor ca o ampulă-degețel, tot rozalie, mișcător, înainte chiar de două valve care tremură, se-nchid, deschid și dau tonalitate -nici nu știu de ce le zice coarde că nu sunt fire de chitară, chiar de trec deasupra unui vid cum gaura la instrument- dar dau sonoritate de-un vânt ce circulă pe-un inelat de tub ce se desparte în răscruce, o trahee cu bronhiile-n labirint de săculețe ca într-un burete din abis de-oceane, zise alveole; în ele îmi dau aere, îmi mai schimb noxe și zgomote scot dintr-o răbufnire, tuse de petarde, poate chiar dintr-o achiziție... de boală sau o lipsă mai curând de sănătate nu chiar așa de grav să se producă moarte... fiindcă ar răspunde afirmativ la leacul de-un absint și așa n-aș mai simți sub coaste ceva ca niște stereo de boxe... Pe de o altă parte îmi tot continui drumul pe unde alimente bag, un fel de maț mai gros din linii lungi de mușchi, un esofag în veșnică aglomerație de trafic; multe boluri la mâncare ce-alunecă-nglodindu-se până la cardia, un cerc de încercare, de intrare-n sala mare când începe să mă usture că-mi dă să simt o arsură ca de la o baterie, aicea-ntr-un cimpoi... se simte acidul ce-ar putea să ardă și pe-un brusture, un fel de sac, depozit mișcător, stomac în care-ncape mult, ca într-un bivuac... Dar este pilor singura scăpare ca pe un viraj, apoi doar o derută fină-n fund de sac, un apendice ce n-are vreo idee, de dat vreun sens unde s-ar duce, nimănui nu zice și-i doar un mic detur; cum mica buturugă ce răstoarnă carul când de vreodată îl vei sesiza durere, tot calvarul... Oricum după o curbă strânsă în jurul unui fel de strugure cu boabe de două sorturi bine definite -unele pentru fermenți ca de butoi care dizolvă dulce și fripturi, le rupe, ce topește gras cu ce-are un tip, un Langerhans de nume, fără vreo folie, prins doar în scoabe- un rău, periculos de pancreas... Și se continuă un sinuos de ileon, un intestin subțire Lung, de mai multe ori mai lung decât e fire și unde încă de la capăt i se revarsă o amăreală ca fierea, aia dintr-un balonaș, o enzimatică și pigmentată, de care după un bairam te înfoi, sursă pentru un amestec; digerare, asimilare și alte trucuri... căci fabrica cu multe săli așteaptă, una din cărămizi grena, ficatul, uzina uriașă ce doar ea poate din ierburi, mere, fleici, din sucuri, bucăți din tine să refacă... metamorfozând dintr-o încâlceală peptide, aminoacizi, lipidele ce-ți pui drept apărare pentru timpurile grele... Ieși noul de pe poarta ei, e fabricantul dintr-un pământ de roade ce-ai cules, dintre diverse trucuri... Dar tubul nu s-a terminat, se-ngroașă mult; intestin gros dintr-un colon plin de bacterii fără ucigaș de gând, se urcă, trece orizontal, se lasă și apa îți prinde și ce-ai mai putea să irosești, la fel și cecumul ce-i parte, tot pungi, volum, un globulos și-ncet, încet tub mai se subțiază -c-ai pulpe groase- într-un rectum banal, ce se deschide zgomotos pentru deșeuri într-un inel de capăt, ce anal numești... Iar spre sfârșit am tot lăsat o pompă, cu o groaznică de importanță, se pitind ascunsă-n zbucium printre bureți moi, plămâni, în mreje de-un mediastin de unde pleacă cabluri lungi, tot lungi și tot mai fine, fin, ce-aruncă-n vârful-țep de capilare un roșu ardent, un complicat lichid de lavă, sângele ce oricând te reînvie dintr-un impotent, pe-un labirint imens între pelicule infime de celule să lase într-una hrană, gura de-oxigen, repară, strânge molecule, de sunt deșeu și se reîntoarce tulburat, chip albăstrit de munca dusă, aproape-nvinețit pe vene căi în paralel pe autostrada cu artere... la pompa acolo bine pusă ca niciodată să nu faci greșeli și s-o tratezi cu aroganță căci ea ți-e unic cordială; e inima ce dacă doar o clipă stă se-ncepe năruința, se oprește ciclu, ai în sfârșit totul primit, vei fi doar cel care se uită! Ah, să nu uit de galbenul filar ca sticla, limfa ce-ți face lunecuș de mușchi, este imunul, labirintic dren plin de momițe, ganglioni, nu știu de ce limfatici, nu că nu le-ar prii antren, ci-i doar o farsă pentru nume, cum o fecioară-i nimfa... Nu mai vorbesc de prelungiri din mine tentacular în mâini cu articulații și picioare, dintr-un întreg ce mișcă, scriu, lovesc, te deplasează... oh ce important, te mângâie, te ajută, îți maschează mutra slută, îți pun amprenta, fac resuscitare, sunt vigoare și se-nchină, se pun în genunchi, se spovedesc, se-mpărtășesc, iar ce au mai suprem; se-nlănțuie sau te primesc... Iubesc!... Căci iată unde am ajuns trecând și prin rinichi, vezică și-un pic suprarenale și din splina ce-are sângelui rezervă, ca celelalte, ajutând să spele trup de apele murdare, va să zică... ba chiar să naști, că participă la eveniment; eveniment marcat cu X sau Y, mult mai mult de-un Pronostic, tradus între gameți din spermă și ovule, dintre adânci ovare-n vârf de uter purtător de făt, dar și din două bule și c-o ascunzătoare între pulpe calde, ca un plic ce se întrepătrunde c-un falus de geniu, tare independent... dacă potent!?!... și n-am nicio idee de ce ascunselor în cârlionți li se mai spune scule?!? 26.01.2012 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate