La noapte, după atâta amar de vreme,
Îți voi simți umbra dormind în dreapta mea,
Iar când mă voi trezi dimineață mai devreme,
Voi șterge patul de stingherita umbră a ta.

O voi lua în brațe și nu am s-o strâng tare
Sărutând-o pe fruntea trimisă de-amintiri.
Apoi am să torn peste urma ta găleți de sare
S-o destram, să se desfacă pururi în clipiri.

Îmi va ține de urât, am să împleticesc cu ea,
Și am să-mi plec creștetul peste pieptul său.
Apoi, se va prelinge către pierduta feerie a mea,
Care îi va fi și stăpân, dar și voit călău.