E salamandric visul că tot putem reface
După ce ardem scrum pân’ la aneantire
Golind oameni de suflet, lăsați o carapace
De bani, averi, de sex, cu cinstea o amintire.

De atâta egoism blamăm căsătoria,
Iubim în aventuri, familia-i anostul;
Separați divorțăm și judecătoria
E între noi un troc... copiii doar fac rostul.

Edificări de secole, milenii, le-am pus jos;
Mânăstiri cu conace și case părintești,
Palate, școli, spitale, lăcașul cuvios,
Poștalioane, han, iubiri copilărești.

Tăiem păduri ce-au fost străbunilor odor
Și vindem lemnu-n seva ce plânge-o fălnicie.
Din vânătoare facem un simplu abator...
Pământuri asecăm într-o sălbăticie.

Însăși din corpul viu ne luăm din biopiese
Denaturând săracul să prelungim hainul.
Dezaliem breslașul de calfă atât de-adese,
Lucrător de patron, doar să-nfășcăm tainul.

Cât scrâșnet e-n mașina tocată pe bucăți,
Turtită de amintiri, călătorii de vise
Și adevăr de școli trecute-n mii de cărți
Sunt demontate agnost de politici promise.

Cât rău ne asumăm de-a renega perfectul
Clădit cu atâta grijă, făcând din har oroare;
Papirusuri am ars, am profanat Gizehul!
Martirizăm un Rege... făloși în dezmembrare!
11.02.2012