Trupul gol al femeii văzut din semiobscuritate,
Produce o inducere în eroare,
Unde poți și vrei să cazi din rol, din toate rolurile,
Devii muritor, candaulist, obscen, vulnerabil,
Când nici-un prejudiciu nu mai e valabil
Acum, aici, ești inimă, ești zdreanță,
Pradă unui Eros pe deplin demascat.

Simpozion în perfectă tăcere, unde dialogul
Se înfiripă între materialistul ucenic și transcendentul cugetător,
Unde necesitatea, pune granițele unei noi înscenări:
O destăinuire voluntară, de despuiere față de o legitimă instanță,
Catalizată de o „blondă Venus”, ești rob și liber,
Între un Eros ucigaș și antagonistul său tanatic,
Tulburat până la măduvă de carnea unei antieroine.

În fața ei încerci cele trei măsuri apolinice,
Te cunoști sau nu te mai recunoști pe tine însuți,
Dezvelit ca o ceapă de toată zgura, descoperi că nu e nimic,
Cauți un adăpost, în care vrei și nu mai poți să redevii tu,
Fiindcă ești orb și surd și prost pentru al treilea advertisment,
Și cauți pe femeia celestă, o Sofrosina, care să-ți cânte
Un „Ave Verum Corpus”, al unui Mozart răvășit de remușcări.