Un câine gonit din curte de consoarta-i bețivană,
Se zgâia printre zăbrele ca flămândul la pomană,
Cum se lăfăia năuca, în munca-i ce-a fost în van,
Bând ca vita însetată, ca și neamu-i bețivan.
.
Un oftat prelung îi scapă... Aude maică-sa, iată,
Punând mâna pe-o vergea, intră val-vârtej pe poartă,
Năvălind ca un ciclon iscat parcă din senin;
Se avântă către noră, împroșcând-o cu venin.
.
Trei vergele peste mâini, peste capul amețit,
Ea buimacă de alcool, se pare că n-a simțit.
Doar bolborosea pe-o limbă înțeleasă de găini,
Hohotind ca o nebună, tot gesticula din mâini.
.
Vecinul, un porc ratat, ce îi ține companie
La golirea de pahare când "prostu'" trudea la vie,
(Câinele ce-o-ntreținea!) sare peste gard, zelos,
Și c-o lovitură scurtă, o buși pe soacră, jos!
.
A-ndrăznit ea, cotoroanța, pe amica-i a pisa?
Dacă îi rupe vreo mână, el cu cine va mai bea?
Și o ia de păru-i alb, răvășit ca măturoiul,
Și-o târăște și o zvârle pe poartă, precum gunoiul.
.
Soacra zace în țărână închircită și tăcută,
Se preface c-a murit fiindcă porcul e o brută.
Dar se-ntreabă-n gândul său, fiu-su, bărbat spătos,
Chiar se teme de vecinul de n-o saltă de pe jos?
.
Nu s-a clintit pămpălăul, a rămas boldit spre curte.
Văzând porcul hâd, jegos, cum încearcă s-o sărute
Pe nevasta-i care, Doamne, e mai rea ca o stricată,
Nu-i mai pasă de măicuța-i dacă-i vie, sau e moartă...
.
Morala:
.
Când hăul adânc al vieții te cuprinde-n false gheare,
Nu privi spre fundul său, ci în sus, spre vindecare.
Și caută doar în tine, demnitate și salvare,
Și nu-ți ignora măicuța, căci numai pe ea o doare!