De-ai tăi ochi albaștri, Pământule, mi-e dor,
Căci ploaia-i fumurie acum, și-astupă purul tău văz.
I-o pătură neagră de lacrimi ce curg în gol
Și ochii tăi albaștri au dispărut sub nori de fum.

Un bob de ploaie se scurge încet spre sufletul meu,
Dar n-astupă golul dragostei de tine,
Ci doar mi-aduc aminte, Pământule,
Căci sunt a ta pe veci, chiar și când ochii ți-s închiși.