Ne-am regăsit tristețea într-o lacrimă de vară,
Încă sperând, m-am așezat cu capu-n poala ta,
Ca prin minune, dorul a-ncetat să doară,
Veninul disperării s-a scurs în iarba ce plângea,
Și-n liniște m-ai sărutat ca după-p boală.

Din ale tale mângâieri și din săruturi,
Le-am strâns și ți-am făcut o salbă,
Să ai, de-o porți, un somn fără suspine,
Întunecimea visului să îți devină albă,
Iubind, să mă iubești numai pe mine.

Și în genunchi, cu mâinile spre cer,
Spre Zei, eu le șoptesc o rugăciune,
Și o sfințesc c-o lacrimă de dor,
Ca între ei și noi, să nu rămână urme
De vre-un păcat, cu tine când ma-nsor.