pe aici nu mai trece nimeni
nici vântul nu mai adie nici anotimpurile nu-și dispută drepturi
nici măcar amiezile nu mai sunt la fel
când soarele altădată se lipea călduros de pielea nevăzută a munților

pe aici nu mai trec ape
nici linii melodice care-n alte dăți căutau să scuture polenul sentimentelor
sub înfățișare de flori din veri târzii

pe aici nu mă mai regăsesc
aș putea fi oriunde fără să simt de câte ori am murit
de câte ori m-am ridicat
stând la baza unui sanatoriu de nebuni cu porțile deschise

pe aici
e gol atât de gol încât nici măcar teama nu-și mai crește copiii
oameni își desfac piepturile și țipă la inamici invizibili
oameni își închid inima și urlă focului ce arde în interior
oameni se aruncă în ape reci stătătoare
oameni cad oameni luptă
oameni uită de oameni