Peste satul adormit, urlă câinii a pustiu.
Huhurezul îngrozit, zboară. Unde? Zău, nu știu!
Bate vântul, ploaia cade,frunzele zac pe pământ,
Doar un porc bețiv doinește în nămol, cu mult avânt!
.
Nu șade ascuns în casă dacă plouă. E bărbat!
E în curte, în vâltoare, doar de gard e protejat.
Curg șiroaiele pe el ca la robinet stricat,
Dar obrajii săi îi ard, e-n călduri. Bine-i ca-n pat!
.
A băut pe datorie, de-al naibii s-a cherchelit,
Că soața, o nașparlie, i-a zis c-ar muri subit,
Dacă nu se potolește cu alcoolul și țigara,
Va purta doliu, precis, ca văduvă, până seara!
.
Iar apoi s-o mărita, n-o să-l bocească o viață,
Căci îi trebuie un lemn, gardul reparat, o piață;
Ea nu este străbunica ce-așteptase din război,
Pe străbunul, zece ani, care s-a întors strigoi.
.
Da, motiv de bosumflare, are! Cum să-i spună ea,
Că jelania o ține dac-o vrea, cât o putea...
Cine se crede bețiva, care-i grasă ca surceaua,
Sincer, el jură pe sticlă, că-i va cânta cucuveaua!
.
El va fi văduv, pe bune! Căci dacă cumva răcește,
Doar cu pielea uscăciune, e convins că-l părăsește,
Ca și mă-sa o schiloadă, o tunată și clonțoasă,
Când la primul guturai a stat trei zile pe masă!
.
Și s-a dus...Însă pe mă-sa o jelește și acum,
Că-l mustra când se-mbăta, ba-i articula și-un pumn,
Cum e moda pe la sate, astfel ești o învechită,
Dacă nu lovești cu sete pe o rudă cherchelită.
.
Plouă mărunțel, ca toamna, urlă câinii de răsună!
Dar prin pâclă, ce zărește? Colo, jos, lângă fântână,
Șade soața răstignită, cu trei sticle lângă ea,
Plecată din astă lume, iar cățeaua o jelea...
.
A sărit vioi ca melcul, dar plonjă în tina moale,
Se târăște înspre ea, în genunchi, când mers agale,
Și o zgâlțână, bocește, fără ea nu e bărbat,
Și-ncercând "o verticală" în fântână a plonjat!
.
Ca o morală:
.
Ce pereche ideală, dar i-a înghițit pământul!
Căci cu sticla, legământ, au avut, și-au dat cuvântul,
C-or muri de dragul ei și cu ea de gât, odată,
El și soața ce aveau mintea, zilnic, tulburată!