Plecând te-am sărutat pe fruntea rece,
Erai frumoasă în tristețea ta,
Și clipa-m vrut să te ferece
Și să te-nchidă-n veșnicia sa.

Privirea ta mi-a spus,,te las,,
Ca un pumnal de ghiață rătăcit în vânt,
Ce-n mine a lovit, făcând popas,
Topindu-se într-un suspin fără cuvânt.

Acuma trebuie să-ncep copilărește,
Să-nvăț să merg, să cad, să mă ridic,
Și de am frică , cine-mi amintește
Speranței viața mea să o dedic?