Dă poruncă stăpână, în urma ta să ardă totul,
Să nu rămân-alint în aerul atins de-al tău parfum,
Cărarea, cerul de deasupra sa, până și codrul,
Arde și visul nostru, neagră-i e lacrima de fum.

Dar te blestem și eu stăpână să porți în fibre,
Pe trupul tău , păcatul să-ți bântuiască noaptea,
Și-n loc de lacrimi să plângi cu picături de umbre,
În disperarea ta tăcută, stăpână să-mi chemi șoapta.