... ce-n urmă-i, nu-i trăit banalul, doar naturalul în rutină,
parcă se concentrând în seve, scântei, ia luciul de patină,
se-mbracă de-un fior, parfum mai abitir decât prezentul,
devine o poveste, mit, tot mai frumoasă-n ce-i absentul,
cum cauți pe ecranu-aprins, de pânză alb, în sala goală
imagini dintr-un film rulat; pe bănci elevul de la școală
-ce poate n-o iubea și-acum se-anină-n neștiute chipuri-
privindu-se-n câte-o ocheadă și catalog... Sunt multe clipuri
ce se adună, se păstrând uitate-n cufăr, plin-mistere
prin grotele-n pictat rupestru în galerii de emisfere,
unde îi ai -și reci- părinții, suflet topit în palme calde,
vacanțele-n nisip la mare, stropite fete de smaralde
căror le-atingi cosițe fine și moi de-un lustru umezit
și buzele pe piele-n bronz se-nfiorând de-amor trezit...
Sau te pierzi iar printre colegi -de-abia văzuți la nou servici-
și alți la masă, la terasa din parc, râzând cu alți amici.
... Mai sunt și aventuri păgâne ce ți-au pus viața în peril
cu suferința, acum trecută sub voalul timpului-exil;
scăpat de-nec, din accident, trăitul doar de azi pe mâine,
îngheț de-o zi fără benzină pe stradă-n câmp, mușcat de-un câine,
munca în baltă ca student și marșul forțat în armată...
... Se topesc toate-ntr-un fluid de-un zâmbet cristalin de-o fată!
Nu-s amintiri de-o tabără cu foc ce arde ciot, făclie
de-un cântec, un ”remake” reluat; zborul din negur, elegie?...

E susurul, izvor de vis, regret de-un fost... Melancolie!
06.05.2012