agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 613 .



Inselatoare mila
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [aaaaaa ]

2013-10-12  |     | 



Sunt fiu de împărat și tatăl meu e-un dud bătrân,
Împărăția sa se-ntinde pe pământ, chiar și pe cer,
Frică au toți de el și umbrei sale i se supun,
Cu sceptrul mâniei de-i atinge, toți iertare-i cer.

Sunt fiul său, un cerb cu coarne de argint în frunte,
Nu am rival nici pe pământ și nici în ape,
Am înfruntat dușmani in coarne și-n cuvinte sfinte,
Stele îmi stau în șir, cu-a lor lumină să m-adape.

Dimineața, în ropot universul cercetam ca să mă vadă,
Ca orice muritor sau stea ce mă zăreau să mi se-nchine,
Și fără teamă, scrutam hățișul de lumină sau zăpadă,
Temut eram de uragane și de roiuri de albine.

Dar într-o zi, pășind cum fac de-o viață, printre stele,
Un plâns tânguitor se-aude de pe o neagră stea,
Simțeam o duioșie-nlăcrimată că-mi umezește buzele,
Chema pe cineva, nu eu puteam să fiu, nu mă vedea.

Cu coarnele-aplecate, să n-o rănesc, cu mângâiere
Ce cu lumina de argint o sfâșiam, să caut vocea sa,
Văzui, acoperită cu neagră pulbere, o umbră în tăcere,
Mi-a spus că-i este sete, să-i dau o lacrimă să bea.

Înduioșat și fermecat de chipul palid, de tristețea rece,
O lacrimă abia născută am picurat-o pe-ale sale buze,
Și într-o clipă, durerea neagră a început să mă aplece,
Simțeam că-mi suge bunătatea, cu ale ei ventuze.

Mi-am revenit abia târziu la poalele întunecimii sale,
Era o maiestuasă vrăjitoare, era de-o neagră frumusețe,
Mi-a spus că-n veci voi fi un sclav pe treptele-i reale,
Și că voi fi nemuritor lângă a sa iubire eternă, rece.

Simțeam că plâng dar ochi-mi lăcrimau cu picături de gheață,
Vedeam pe tata ce în disperare, nici cruce n-are să mă plângă,
Nu-nțelegeam cum poate mila și iubirea să distrug-o viață,
Cum poate-un cerb cu coarne de argint, ca mine să ajungă.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!