E dimineață de vară, e 1 august de dimineață și până seară
Cerul e de un albastru bleu, în suflet tot e prea plinul meu.
În apropiere, dar nu departe, în rând cuminte, avioanele stau să se desparte
De țărmul mării ce-l străbate, cum fac și eu cu gând că poate
Acum voi fi din nou la tine, cu gând și suflet, trup mai mâine
Cu strop de crez și de speranță, cu gând curat și cutezanță
Că tot și toate ce vor fi, cu grijă ele vor veni
Să mă cuprindă cuprinzător, cu dorul dor, chiar arzător
Să mă desfete de o vrea, cu dragul drag și dragostea
Să fie lângă mine-n mine, de la neuron și până-n vine.
Timid aștept și tot aștept. Dar deodată fața îndrept
Spre tine mare-ntinsă mare, spre eul tău cel cel mai mare
Spre liniștea ta peste zi, dar și spre clipele ce-a netezi
Speranța de o mare lină, speranța în viața deplin.
Căci nu-mi doresc să te găsesc, înfuriată, aprigă și îndrăznesc
Să sper că ești a mea cunună, în nunta mea cu soața Lună.
Să fii chezaș la tot și toate, să nu lași nici să ne desparte
A Soarelui dorință vie, să-mi fure Luna tocmai mie
Ce am privit-o de cu zori, în prânzul zilei, chiar și printre nori
Și mai ales în seara serii, când eu cu ea, pe malul mării
Ne tot plimbam de mâna mea, ea îmi dădea câte o stea.
Și ne plimbam duios, cu dor, ca doi iubiți amețitor
De vraja dintre trup și cer, de clipa de un pur mister.
În vraja tainică, feerie, ea Luna mi se adresează mie:
De ce tu pământeanul meu, ai gând din stele, gând de apogeu?
De ce tu drag dar chip de lut, mă vrei pe mine și nu-n nud?
De ce te-ncrezi în suflet rece, crepuscular, dar ce nu trece
Peste tot ce tu îți dorești, peste un gând ce-mpărtășești
Cu sufletul universal, acel de sus, ce nu-i banal?
Timid, eu stau și mă gândesc, vraja Lunii să nu dezamăgesc
Căci e doar soața mea într-un etern, e tot ce nu-i într-un infern
Pe care doar o Evă doar, îți poate oferi ușor în dar.
M-așez cuminte lângă soața lună, cu mâna stângă îi întind cunună
Iar mâna dreaptă parcă ar vrea, să-i pună un inel dacă-ar putea
Să o cuprindă de subsori, să simtă că-i iubită nu de sori
Ci de-o ființă pământească, ce și-a dorit-o nu cerească
Să simtă ce-i fiorul firii, să simtă-n tot dragul iubirii
Să se-mpresoare de noblețe, cum stau doi tineri în zdrențe
Și se privesc neîncetat, pî-n ce tot timpul necurmat
Îi va năși pe ei în veci, cu binecuvântare ca pe regi.
Mergeam de mână amândoi, cu pas în tandem, dar și vioi
De decuseară până-n zori, pe malul mării sunt doar flori
Ce stelele le-au presărat, acum privesc și e și-un pat
Cu stele plin ce tot sclipesc, în tot e culoare-n cer și-n omenesc.
Pe patul cel împresurat, de stele care nu mai cad
Este o forfotă imensă, cu toate par a fi cu tresă
Și au un drept de veto chiar, atunci când totu-i în zadar.
În liniștea imensă a nopții, stelele au decis a Lunii sorții
Să le urmeze iarăși sus, să fiu luat și eu și dus
Să fie nuntă mare-n cer, să plouă cu stele-n mister
Iar marea să plângă o lună, să sărbătorească a lunii cunună.
Ne-ntoarcem azi din nou la tine, la brațul meu și Luna vine
Iar tu dar mare necuprinsă, sfios îți lași plaja cuprinsă
De pașii mei cu lună plină, ce vis frumos….vreau să revină.