agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-12-03 | |
Bagheta ta artistică a fost, pentru noi toți pornire spre un rost
C-a fost dorință sau chemare, c-a fost zvâcnire, urmată de-o cale Pe care tu odat` ai mers, în stil de mare poet și-nțeles De tot poporul ce te cheamă-n sine, fiind stindardul dorințelor de bine. C-a fost poveste despre codru, sau despre lac sau pom pe care rodul L-a îndemnat să zămislească-n fiecare an, ceea ce tu lăsata-i nu în van Dorință de nemărginită faptă, mai tot tu ai privit ca artă Credința ta e pururea în noi, popor deopotrivă în religie și-apoi Cu sufletele pline adesea de har, sorbit-am cu nădejde din pahar Doar partea cea curată și cea vie, căci nu e chip ca să nu fie Și latura cea de păcat pătată, pe care doar tâlharu-n suflet înc-o poartă. Lăsata-i dară și speranță, pe care toți o tot purtăm în viață Spre traiul cel promis de ei strămoșii, ce l-au plătit în bătălii ai noștri Cu sânge de artist, sau sânge de țăran, ei fost-au împreună și mai an Când soarta i-a chemat tot împreună ca să scape, o țară de mișei și s-o adape La cel izvor cu nesecată sevă, de unde noi sorbim cu mare vervă Savoarea dulcelui neant de artă, pe care cei ca tine ne-o arată. Privesc la tine dragă Eminescu, cu ochii minții și mai mult terestru În așteptarea semnului pe care tu, îl poți dar face chiar și de vrei, nu Doar să putem a crede-n viitor pe care, un Domn slăvit ni l-a urzit în cale Iar tu cu prea multa pudoare, l-ai tot trimis spre noi ca să măsoare Dorința noastră de-a veni spre tine, cu dor și suflet până mâine În ziua când vom fi din nou, popor de suflet al Domnului meu. Azi încă mai am o speranță, că la final de scenă ne învață Prezența ta faustă și-o himeră, se vor traduce azi într-o dilemă. Pe care o vom duce-n timp cu noi, poporul tău, prin tot ce voi A mai spera în timp de-o eră, când totul pare rătăcit și speră Voința să-și curme a sa tristețe, pe care viața a făcut-o zdrențe. De fi-va sau nu a mai fi, doar clipa magică de tine și De voi mai crede în cei sfânt, acolo Sus și pe pământ Eu gândul îl păstrez la tine tot terestru, în veci să fii slăvit mărite Eminescu.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate