Plecaseși, într-o noapte, departe...
A fost o hotărâre care-a lăsat în urmă suspine.
- Oh, nu te-ai gândit atunci că e finalul,
Unei lumi divine!

Cât de frumos era...
În fiecare seară stăteam, citeam poeme, cântam,
În brațele-ți boeme mă cuibăream,
Pântecele-mi tresărea când te-auzea.

Era o Lună caldă,
Puternic lumina în noaptea-albă,
Iar micul nostru prunc se năștea.
- Oh, Doamne, doar pentru-o clipă te-ai uitat în altă parte!

Așa a fost să se întâmple cu o iubire de poveste,
Care cu fiecare zi năștea încă o stea,
Pe bolta ca o perdea. Ne-am rătăcit...
În fiecare zi mă rog, ca noi să-ne întâlnim din nou!