BLESTEM




[ VI ]




În umbre goale, se-nchină copacii,
Sub cerul verziu și vise albastre,
La ceasul târziu, cu ploaia de astre
Și tunet în vale - cunună a fricii
Ce-n moarte și-agață bobocii;
E-atât de pustiu, printre pietre!..
Un dor vinețiu și amorul, drept zestre,
De plâng departe, sub umbre, copacii!
"O, voi!", irumpe o voce, deodată -
E Sufletul, ce-și frânge durerea,
Ori ceasul când plânge însăși Tăcerea...
Și moarte sunt toate - iar Moartea, tăcere.
"O, voi!" - iar vocea-i, se stinge îndată,
Sub umbrele goale, cerșind mangâiere...




ˆTh3Mirr0r




Din colecția/secțiunea "Nitrat de Argint"