BLESTEM




[ VII ]




Nu moartea-i sugrumă dorul din munte,
Lăsându-l orfan, de crunta tăcere
Ce plânge umbre - sarafan la durere,
Ori rupe rugi, sub pietre mărunte;
Ce lesne deshumă a iadului punte,
Blestemul ce prinde cununi de tăcere!
Iar morții... divina, nestinsa plăcere -
Ofrandă, sub lespezi de piatră cărunte.
De-ar fi vreo umbră rece, să dispară!
Dar nici atât - nu-i piatră, să-i vorbească,
Ori zeu nepăsător, să îi șoptească;
Doar searbăda-i lume, sub copaci care plâng
Să-l mângâie... iar moartea sumbră, s-apară -
Iar vechile rune, cântece-și frâng!




ˆTh3Mirr0r



Din colecția/secțiunea "Nitrat de Argint"