BLESTEM


[ XXI ]


Odat' cu Sufletul, plâng gemenii copaci
Amestecați în umbre reci, sub soare,
Cu lacrimi de-andezit, în închisoare;
Unde e zâmbetul, cu aromele de maci
Să-i strângă opiumul, din ochi buimaci,
Și-n patimi rătăciți - într-o scrisoare
Să ardă-n nori încremeniți de soare?!
La sufletul bolnav, rar mai există vraci!
"Blestem! Blestem" - s-aud de-odată voci,
Când priveau spre lebădă, ochii sângerați;
Îl mustră cugetul - iar demoni disperați
I-arată moartea hâdă, prin durere:
"Blestem! Blestem" - cu țipăt de buhoci
Dinaintea-i - și-n iadul său, Tăcere...




ˆTh3Mirr0r




Din colecția/secțiunea "Nitrat de Argint"