agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-01-31 | |
(Poezii scrise pentru Concursul de la Mizil, ediția a șaptea / 2013-2014)
1.Celui așteptat… De-atâta timp te-aștept să vii.. Să strălucești ca prima stea Să știu că tu ești dintre mii Acela...cu acel ceva.. De-atâtea ori te-am revăzut În nopțile târzii cu ploi Și-atâtea file am umplut Cu rânduri despre noi Și-atâtea taine am să-ți spun Din ani de așteptare Cum teiu-și strânge-al său parfum Și-l dă apoi în floare Știu c-o să vrei să îmi asculți Și gânduri...și poeme.. Și câteodat’ o să m-ajuți Să fac ordine-n ele Te văd și blând, te văd și drept, Și serios, și numai zâmbet Te văd sensibil, înțelept Dar și voios, cu cântec Îți simt deja iubirea ta Păstrată pentru mine Și-aș vrea să-mi auzi inima Cum bate pentru tine Ce de-a cuvinte-mi dau îndemn Să-ți cânt ceva doar ție.. Și-aștept – ce sentiment etern – Acea zi ca să vie... Dar pân-atunci, așa cum știi, Tot timpul, lângă noi E-Acela, ce din veșnicii, Ne știe pe-amândoi Și zi și noapte îmi șoptește Cuvinte de iubire Prin toate, El mă pregătește Să fiu a ta soție Și-oricât de mult mi-ar fi de dor Să fiu cu tine-acum.. Ale Lui brațe mă-nconjor Și-n pace-mi văd de drum Te-aștept...și pân-atunci mă rog Ca El să te păzească, Să te formeze-n al Său mod Și să te pregătească... *** De-atâta timp te-aștept să vii.. Și-au curs...atâtea ape... Dar știu: cu fiecare zi Tu ești...tot mai aproape! 2.Note din Jurnalul Speranței O nouă zi-și deschide, pleoapa grea și ninsă Și-al meu Jurnal aude, un glas de inimă aprinsă Atâtea întrebări ridică, păsările gânduri.. Și-n vântul influenței, rămân totuși pe rânduri Amprentele, cuvinte alese cu migală, Se lasă-n foaia albă, sub forme mici de cioară Și-ncep să cadă picuri din țurțurii ce mor Șoptind durerea apei sărate de-al meu dor: Doresc o primăvară, cu zile însorite Să simt acea căldură, de vise-mpărtășite Am obosit de frigul adus de-un râs vulgar Ce-ascunde și-n catrene, doar un gând murdar În iarna ignoranței, și-a iubirii de pe buze Aștept înmugurirea, s-aprindă alte „muze” Caut din nou poeții, sub pietre fără simț, Ce-au insuflat putere, în ai mei părinți Alerg în vale-adâncă, printre spinii vorbitori Ce-au înnecat pe nesimțite adevăr, iubiri și flori... Dar am încă speranța că soarele-și deschide Din nou un drum în noaptea ce țara ne-o cuprinde Și din sămânța mică de Adevăr și Viață Un falnic pom va crește, într-altă...Dimineață 3.Ușile singurătății Să sufăr prins în plasa unui gând stingher, Sub umbra și povara amintirilor trecute, Ascuns printre ruine de pietre-ntr-un ungher Al vieții mele pline de vise năruite Sau să alerg prin iarba ce scald-al meu picior, Să strâng în al meu suflet tot soarele amiezii, Și-n goana printre fluturi să simt acel fior De bucurii ce saltă-n același ritm și iezii Să plâng pe umeri nevăzuți în nopți adânci și triste, Să-mi vărs paharul cu iluzii pe pagini de jurnal, Să nu-nțeleg de ce tot dor răni vechi deja închise Și să renunț să mai înnot, purtat din val în val Sau în răcoarea dimineții să mă deschid cu floarea, Să las să mă atingă vântul și-a frunzelor șoptire, Să-i văd și să-i ascult pe cei zdrobiți ce-și caută calea Și să-i ajut să creadă iar, în bine și-n iubire. Spre umbre și-ntuneric sau înspre lumină Sunt două uși deschise de fiecare-n parte.. Pe care intrăm astăzi? Da-n ziua ce-o să vină? Alegerea e cheia, și-n singurătate.. 4. Mama, Tata și Timpul Privind palmele mele, le văd pe ale Mamei, zâmbetul ei, lumina multor clipe în care m-am simțit iubită chiar dacă nu mi-a spus-o niciodată în cuvinte.. Atâtea sfaturi și-nțelesuri printre fire împletite, și griji și zecile de flori ce-au strâns suspine ne-auzite.. Pachetele grele, plăcintele aburinde, scrisorile-i lungi - scrise cu mâini obosite dar neobosite - Bucuria ei mai sinceră decât a tuturor laolaltă, atunci când îi dădeam o veste caldă... Și lacrimile ei – multe, din acele zile crunte.. (Atâtea ploi au îndoit cireși și-au scuturat petale..) Ce mai vedeam în ale mele palme astăzi dacă nu ar fi fost ale sale? Și Tata... când reușeam să îl conving la pescuit să meargă-n ciuda norilor, și când cerul, dându-i dreptate, tuna și fulgera apoi nimeni nu-mi putea fura dragostea-i nerostită, nemeritată, de sub haina lui caldă în frig.. nici mie, nici sorei mele de-o vârstă cu mine.. Când s-au dus acele zile? Și de ce într-o singură parte? Unde-s nopțile în care mă veghea pân-adormeam gemând de vreo durere? Cum aș putea uita lumin-acelor ochi? Sclipirea-i tristă ruptă ca din stele și razele-i de dimineață? (Nicicând n-a înțeles rostul perdelei!) De unde-aș fi împrumutat răbdarea? Dar zâmbetul, numerele, calea? Doamne, când a venit iarna peste-amândoi? căci ieri era încă doar vară... Atâtea alte amintiri răsar la umbra sălciilor plângătoare și câte lacrimi de recunoștință cad, printre suspine și izvoare.. Recunoștință.. pe care n-am știut să le-o ofer destul... la timp... Mai este încă timp.. dar oare-mi va ajunge? - Auzi și tu nisipul cum se scurge? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate