Iubita mea, din stele strigă-mă mai tare,
Pământul ăsta surd mă ține de picioare,
Și cheamă-mă la tine pe-o rază de lumină,
Să-i dai cu-a ta iubire, puterea să mă țină,
Căci eu n-am vină.

Iubita mea, și de nu poți striga mai tare,
Din cer răspunde-mi la o singură-ntrebare,
De-o să mă ardă doru-n flacăra-i nătângă,
Cum poate-a mea cenușă la tine să ajungă
Și să te-atingă?

E vina ta că-n viață-ai fost prea bună,
E vina ta, de corpul tău iubit zace în humă,
E vina ta, de al tău suflet drag e sus,
E vina ta, de crucea-ți port in spate, ca Iisus,
De când te-ai dus.

Și rătăcesc prin casa noastră, acum goală,
Nerăbdător și-ndrăgostit ca prima oară,
Să vin la tine la mormânt, pe înserare,
Să mă prefac că-s fericit și nu mă doare,
Doar să te cert c-o floare.