Omul e distrat, are capul în nori,
trece ca o gondolă prin canal,
își visează iubirile în culori calde.
Are mâinile întinse a ramuri de copac,
rămân aiurea în aer și așteaptă.
Mă descoperă târziu și se sperie
de se naște în mine dezaprobarea
și-l ignor.

Omul acesta rămâne mai departe așa,
seamănă c-un îndrăgostit căzut în letargie
nu face altceva decât privește dus
și se bucură-n sine.
Își fixează ochii într-un punct fix,
pare că fredonează un cântec
dedicat unei femei minunate din gând.

Omul acesta intră și iese din sine
contemplând atât de profund depărtarea,
încât își îndulcește singurătarea.